Brazii artificiali sunt făcuţi din aşa numita clorură de polivinil, adică PVC-ul pe care îl cunoaştem cu toţii. Acesta este un produs petrolier şi poate conţine plumb şi alte substanţe dăunătoare, atrage atenţia National Geographic. Mai mult, potrivit unui studiu american, circa 80% dintre brazii artificiali sunt produşi în China.

Sursa: Realitatea.Net

SUBIECTUL II (MATEMATICĂ) 1. Aflati valoarea lui x din ecuatia: x = 2. 2. Suma a două numere este 4. Numerele sunt egale. Aflati măcar unul din cele două numere. 3. Calistrat avea 10 ani când mama lui l-a ars cu un fier încins pentru că a luat un 9 la matematică. Câti ani are Calistrat la 2 ani după tristul eveniment? 4. Desenati un pătrat. 5. Imaginati-vă un trunchi de piramidă triunghiulară regulată. 6. Puneti în ordine crescătoare numerele: 1,2,3,4,5,6,7,8,9. 7. Gânditi-vă la două numere la alegere si scrieti-l pe cel mai mare.

SUBIECTUL III (ISTORIE) 1. Asociati următorii sefi de stat cu anii în care au murit: Burebista, Nicolae Ceauescu – 44 î.Hr, 1989 d.Hr. 2. Scrieti un scurt text istoric folosind următoarele cuvinte: bătălie, democratie, Ștefan cel Mare, porumb fiert, Decebal, 1600. 3. Faceti un portret al lui Deceneu asa cum vi-l imaginati. 4. Ordonati cronologic următoarele evenimente istorice: aparitia omului, Unirea de la 1600, majoratul lui Burebista, Unirea de la 1918. 5. Ce tară s-a format în urma Marii Uniri de la 1918? 6. Deduceti o calitate a domnitorului Radu cel Frumos analizând cu atentie numele acestuia. 7. Analizati comparativ în 2-3, maxim 4 cuvinte domnia de 2 luni a lui Ciubăr Vodă i cea de 47 de ani a lui Ștefan cel Mare în Moldova. Încercati să analizati din cel putin 3 perspective i să construiti un text care să respecte rigorile unei scrieri istorice cu caracter academic. Depăsirea limitei de 4 cuvinte duce la excluderea din examen!

SUBIECTUL IV (GEOGRAFIE) 1. Comparati din punct de vedere al altitudinii Vârful Moldoveanu si Marea Neagră. 2. Enumerati doi vecini ai României. Dacă nu vă amintiti, enumerati doi vecini de-ai dumneavoastră de acasă. 3. În 7-8 pagini, analizati fauna, flora i relieful complex al statului Vatican. 4. În ce punct cardinal al României este situată Câmpia de Vest? Dacă nu stiti ce este acela un punct cardinal puteti să răspundeti “Vest” si să treceti la subiectul următor. 5. Pasuri si trecători: Cine a spus “Un pas mic pentru om, un pas mare pentru omenire”? 6. Alegeti variant corectă: Vârful Negoiu are altitudinea: a. 2535 metri b. 11 metri c. un miliard de metri d. altitudinea variază de la o zi la alta. 7. Conform unor măsurători, Vârful Omu ar avea altitudinea de 2505m, conform altor măsurători ar avea 2507m. Care credeti că este varianta corectă. Argumentati.

——–

Acad. Florin Constantiniu:”Politicienii postdecembrişti au făcut românilor mai mult rău decât mongolii, ungurii, turcii, nemţii şi ruşii”
De 21 de ani trăim vremuri pretins istorice. Totul a început la Revoluţie, când grupurile de tineri care ocupau Comitetul Central strigau exaltaţi: “Istorie, istoriee…”. De atunci, aşteptăm mereu să se întâmple ceva istoric. Aşteptăm ca cineva, un om de cultură sau un politician providenţial, să ne spună că ştie încotro trebuie să meargă ţara, că există un plan naţional de dezvoltare. De fapt, vrem să ne vedem pe noi înşine în postura de făcători de istorie. Din păcate, în
alegeri, nu ne-am votat “visătorii” potriviţi. Nimeni n-a “visat” pentru ţară şi pentru naţiunea română, ci eventual doar pentru sine, pentru ai săi şi ai partidului său.

Mulţumită politicienilor, în ultimii 21 de ani, România aproape că a fost scoasă din istorie. Nici unul dintre ei n-a avut curiozitatea să deschidă o carte de istorie, pentru a găsi acolo un îndreptar, un ghid de orientare, o soluţie anticriză. Dimpotrivă, ajunşi la putere, politicienii au scos istoria pe tuşă, marginalizând-o în şcoli şi universităţi, împreună cu latina – limba întemeietoare a românilor. În faţa acestui “holocaust” aplicat trecutului românesc, un istoric de mare anvergură, precum este academicianul Florin Constantiniu, nu poate decât să plângă, să se răzvrătească sub o copleşitoare durere. Pentru domnia sa, timpurile pe care le trăim sunt atât de goale de conţinut istoric că nu-şi mai doreşte decât să dispară fizic: “Îmi doresc să scap cât mai curând din această lume de hoţie, ticăloşie şi nevolnicie, care este România de astăzi”.”Ne îndreptăm spre o sărăcire intelectuală, care va transforma România într-un deşert cultural”- Domnule profesor, toată lumea ştie că Istoria este dispreţuită şi ignorată în ţara noastră. Cât de greşită este această atitudine din partea guvernanţilor ultimilor 21 de ani?- Cauzele restrângerii dramatice şi regretabile a ponderii istoriei în învăţământul românesc trebuie căutate, în opinia noastră, mai întâi, în confruntarea dintre globalism şi identitatea naţională şi, apoi, în percepţia eronată a necesităţilor de pregătire intelectuală şi culturală a omului contemporan. Noile forţe economice globale îşi propun nu ocuparea unui teritoriu sau dominarea unei ţări, ci subordonarea întregii lumi. În atingerea acestui ţel, globalismul întâmpină un obstacol: identitatea naţională a popoarelor, întruchipată în statele naţionale. Identitatea naţională se hrăneşte şi din memoria istorică, şi, atunci, globalismul atacă istoria pentru a slăbi conştiinţa naţională. În al doilea rând, globalismul nu are nevoie de oameni cu un larg orizont de cultură, el vrea specialişti de nişă, performanţi într-un domeniu restrâns. Ne îndreptăm spre o sărăcire intelectuală, care va transforma România într-un deşert cultural. Cred că în predarea istoriei, a istoriei românilor în primul rând, în ultimii 21 de ani, s-a înregistrat un regres pe cât de dăunător, pe atât de condamnabil. Şcoala românească, o şcoală cu excelente tradiţii de învăţământ solid şi fertil, a fost pusă la pământ de coaliţia dintre elevii leneşi, bolnavi de socializare pe Facebook; părinţii isterizaţi de odraslele nemulţumite că trebuie ”să-şi facă temele acasă”, şi birocraţii plafonaţi, grijulii cu scaunele lor, nu cu educaţia, şi copiind mecanic din publicaţii străine, pentru a redacta legi, regulamente şi programe analitice. De 21 de ani se fac reforme şi iar reforme ale învăţământului, care, în realitate, subminează funcţia instructiv-educativă a şcolii. Primul pas în cretinizarea elevilor este prigoana dezlănţuită de birocraţii Ministerului Educaţiei împotriva volumului de cunoştinţe transmise elevilor. La istorie – şi nu numai la noi – s-a început cu îndepărtarea cronologiei: “Să nu încărcăm mintea elevilor cu date”. Foarte bine: istoria nu este o disciplină de memorizare, ci de analiză. Dar fără repere în timp nu se pot stabili legăturile cauzale. Şi eu sunt împotriva învăţării pe dinafară a datelor lesne de găsit într-o cronologie sau într-un manual, dar – pentru Dumnezeu! – cum să înţelegi raporturile de cauză-efect dintre evenimente dacă nu cunoşti succesiunea lor în timp? Nu se doreşte ca elevii să aibă o pregătire temeinică, şi cei trei componenţi ai coaliţiei de care am amintit preferă nişte adolescenţi ignoranţi, incapabili să depăşească limbajul “mişto” şi “naşpa”. Cu astfel de cetăţeni, viitorul României este sumbru.- În timp ce bulgarii îşi împânzesc ţara cu şantiere arheologice, în căutarea tracilor cu care nu au nici o legătură, românii, urmaşi direcţi ai dacilor şi romanilor, sunt gata să cedeze străinilor, spre distrugere, vestigiile daco-romane de la Roşia Montană. Care ar trebui să fie atitudinea statului faţă de cercetarea arheologică?- Deşi se vorbeşte de conservarea ”patrimoniului naţional”, nu se face nimic pentru păstrarea şi valorificarea lui. S-a găsit un alibi: nu sunt bani.Dar banii se găsesc imediat când se construiesc vile şi se achiziţionează maşini de lux. Este o ruşine că statul român nu a participat la “licitaţia Brâncuşi”, pentru a achiziţiona măcar pipa unui român care a deschis drumuri noi în artă. Nu ne pasă de Brâncuşi, dar avem bani pentru branduri care nu conving pe nimeni. Spre ruşinea guvernanţilor noştri, avem mult mai puţine şantiere arheologice astăzi, în România, decât pe vremea lui Mihail Roller, de tristă amintire. Sentimentul patriotic se înfiripă la copil din interesul şi dragostea pentru vestigiile trecutului. Sentimentul istoric al continuităţii se naşte din ataşamentul pentru un monument, o cruce înălţată să veşnicească un eveniment, un mic schit, pierdut în munţi. Cine-i învaţă pe copii să le ocrotească? Grija pentru urmele înaintaşilor - vezi şi cazul Roşia Montană – ar trebui să fie un principiu sădit în conştiinţa românilor încă de pe băncile şcolii.”Marii guru ai culturii române de astăzi nu mai vor să ştie că sunt români”- Cui credeţi că i se datorează situaţia catastrofală în care se află astăzi România?- Situaţia catastrofală în care se află astăzi România are, ca să spun aşa, doi responsabili, în afara crizei mondiale: clasa politică şi masa poporului român. Clasa politică postdecembristă nu a avut – indiferent de partid – nici un proiect naţional. A avut, în schimb, un unic gând: să se căpătuiască. S-a repezit asupra României cu singurul gând al îmbogăţirii. Oamenii politici au acţionat ca nişte vandali, distrugând şi jefuind totul.

- Da pai, dimineata ma scol, si trag un pahar de palinca…

 - Stai, bade Ioane. Nu va fi bine sa afle toata tara ca deja la prima ora bei. Spune, ca citesti ziarul…

- Na, atunce… dimineata ma scol, citesc ziarul. Dupa aia dau la porc sa mince, dupa care mai citesc inc’ un ziar. Pina la prinz lucrez in atelier, in care timp citesc vreo doi-trei carti. La masa mai citesc vreo doua reviste, iar seara adun iosagul de pe cimp, dupa care urmeaza presa de seara. Dupa cina ma duc la biblioteca satului cu prietenii, iar la 10 cind inchide biblioteca merem cu toata trupa la Costel, ca el are tipografie…..

“Domnule Presedinte,

Cu privire al procedul verbal intocmit, rog sa aveti in vedere urmatoarele:

Intr-adevar, am vazut semnul de circulatie de “70″, scris cu negru pe fond alb si incadrat intr-un cerc rosu, pe un panou fara nici o alta indicatie de unitati de masura.. Dar dupa cum stiti, Legea din 4 iulie 1837 impune ca obligatoriu in Franta sistemul metric, in timp ce Decretul nr. 65-501 din 3 mai 1961, modificat conform directivelor europene, defineste ca unitati de baza legale, unitatile Sistemului International ( S.I.). Or, in sistemul de unitati S.I., unitatea de masura a lungimii este metrul, iar unitatea de masura a timpului este secunda.

Este deci evident ca unitatea de masura legala a vitezei este metrul pe secunda. Eu nu pot sa-mi imaginez nici o clipa ca Ministerul de Interne nu ar aplica Legile Republicii.

Prin urmare, 70 metri/secunda corespund exact unor 252 kilometri/ora. Politistii au afirmat ca eu am fost cronometrat cu 250 km/h, lucru pe care eu nu-l contest. Ma aflam, deci, cu 2 km/h dedesubtul limitei autorizate de viteza.

Va rog sa luati nota, sa-mi restituiti permisul de conducere.

Am onoarea sa va salut…

********* ********* *********”

Deci, Scufiţa Roşie îşi luă coşul şi porni la drum prin pădure. Mulţi oameni considerau pădurea ca pe un loc plin de pericole şi ameninţări, de aceea nu puneau niciodată piciorul acolo. În ciuda acestui fapt, Scufiţa Roşie avea suficientă încredere de sine şi în sexualitatea ei crescândă, încât să nu se lase intimidată de asemenea clişee freudiene.

Pe drumul spre casa Bunicuţei, Scufiţa Roşie fu acostată de un lup care o întrebă ce duce în coş. Ea îi răspunse:
- Câteva snackuri sănătoase pentru bunicuţa mea, care, cu siguranţă, este absolut capabilă să-şi poarte singură de grijă ca orice adult ajuns la maturitate.

Şi lupul îi răspunse:
- Ştii, draga mea, pădurea nu-i un loc sigur pentru fetiţe care se plimbă singure.

Scufiţa Roşie îi răspunse:
- Consider remarca ta sexistă extrem de jignitoare, însă prefer s-o ignor, gândindu-mă la statutul bine cunoscut de proscris al societăţii pe care-l ai, din cauza căruia stresul te-a obligat să elaborezi această viziune personală despre lume şi viaţă, care este cu totul valabilă. Iar acum, te rog să mă scuzi, fiindcă trebuie să-mi văd de drum.

Scufiţa Roşie merse mai departe şi nu se abătu de la drumul principal. Însă, cum statutul de proscris al societăţii îl ajutase pe lup să se debaraseze de clişeele înrobitoare, tributare modului de gândire tipic occidental, liniar, lupul cunoştea o scurtătură pe care putea ajunge mai rapid la casa Bunicuţei. Dădu buzna în casă şi o mâncă pe Bunicuţă, acţiune al cărei curs era perfect firesc şi valabil pentru un carnivor ca el. După care, total dezinhibat, eliberat de prejudecăţile tradiţionaliste, rigide în legătură cu conceptul de masculin şi conceptul de feminin, îşi puse cămăşuţa de noapte a Bunicuţei şi se urcă în pat.

De cum intră pe uşă, Scufiţa Roşie spuse:
- Bunicuţo, ţi-am adus nişte snackuri fără sodiu şi fără grăsime, ca expresie a respectului faţă de rolul tău de matriarh înţelept şi preocupat de binele celorlalţi.

Din pat, lupul rosti cu blândeţe:
- Apropie-te, copila mea, ca să te pot vedea mai bine.

Scufiţa Roşie spuse:
- A, am uitat că eşti dezavantajată optic cu desăvârşire. Bunicuţo, dar ce ochi mari ai!
- Fiindcă au văzut multe şi au iertat multe, draga mea.
- Bunicuţo, dar ce nas mare ai – sigur, totul e relativ şi, fireşte, este atrăgător, în felul lui!
- Fiindcă a mirosit multe şi a iertat multe, draga mea.
- Bunicuţo, dar ce dinţi mari ai!
- Sunt mulţumit cu mine, de ceea ce sunt şi cine sunt, îi răspunse lupul şi sări din pat.

Şi o înşfăcă pe Scufiţa Roşie în gheare, hotărât să o devoreze. Scufiţa Roşie ţipă, nu pentru că ar fi fost înfricoşată de predispoziţia aparentă a lupului spre travesti, ci din cauză că îi invadase intenţionat spaţiul personal.

Ţipetele ei fură auzite de o persoană care trecea prin zonă, de profesie tăietor de lemne (sau tehnician de combustibil lemnos, după cum prefera să i se spună). Când se năpusti în căsuţă, acesta remarcă imediat comportamentul inadecvat şi încercă să intervină. Însă, pe când ridica securea, pregătit să lovească, atât Scufiţa Roşie, cât şi lupul se opriră.
- Şi ce zici că ai de gând să faci? îl luă la întrebări Scufiţa Roşie.

Tehnicianul de combustibil lemnos clipi nedumerit şi se strădui să furnizeze o explicaţie, însă nu-i trecu prin minte nici un cuvânt.
- Auzi, să dai buzna aici ca un om din Neanderthal, agitându-ţi arma şi lăsând-o să te exprime! exclamă Scufiţa. Obsedatule! Specimenule! Cum îndrăzneşti să presupui că o femeie nu e în stare să-şi regleze singură conturile cu lupul, fără a fi nevoie de intervenţia unui bărbat?!

La auzul discursului pasionat al Scufiţei Roşii, Bunicuţa sări afară prin gura lupului, înşfăcă securea din mâinile tehnicianului de combustibil lemnos şi îi reteză scurt capul. După această grea încercare, Scufiţa Roşie, Bunicuţa şi lupul se simţiră uniţi de un anume sentiment al cauzei comune. Hotărâră să înfiinţeze un cămin alternativ bazat pe respectul reciproc şi pe cooperare şi trăiră împreună fericiţi în pădure până la adânci bătrâneţi.

Hainele noi ale împăratului

Odinioară, într-un ţinut foarte îndepărtat, trăia un croitor voiajor care s-a trezit brusc într-o ţară necunoscută. Acum, croitorii care călătoresc prin lume constituie de regulă un grup aparte, fiind atenţi să nu încalce normele de conduită şi de decenţă locale, însă croitorul în speţă era excesiv de gregar şi necioplit. Curând ajunse la un han de prin partea locului, unde făcu exces de alcool, invadă spaţiul personal al angajatelor de gen feminin şi istorisi povestiri necuviincioase despre tinichigii, vidanjori şi alte categorii profesionale.

Hangiul depuse imediat plângere la poliţie, iar poliţiştii îl săltară pe croitor şi-l duseră dinaintea împăratului. După cum vă puteţi închipui, convingerea pe care o nutrea de-o viaţă în legitimitatea absolută a monarhiei şi în superioritatea inerentă a bărbatului îl transformase pe împărat într-un tiran infatuat şi dezavantajat la capitolul înţelepciune. Croitorul nostru remarcă imediat aceste trăsături de personalitate şi decise să le folosească în beneficiu personal.

Împăratul îl întrebă:
- Ai vreo ultimă dorinţă înainte de a te alunga definitiv de pe proprietatea mea?

Şi croitorul îi răspunse:
- Doar ca Maiestatea Voastră să-mi facă cinstea de a-mi permite să-i croiesc o garderobă regală nouă. Fiindcă am adus cu mine o ţesătură specială care este atât de rară şi de fină, încât nu poate fi văzută decât de anumite persoane – exact acel gen de persoane care aţi dori să vă populeze împărăţia -, adică persoane corecte din punct de vedere politic, juste din punct de vedere moral, agere din punct de vedere intelectual, tolerante din punct de vedere cultural şi care nu fumează, nu beau, nu râd la bancuri sexiste, nu se uită prea mult la televizor, nu ascultă muzică country şi nici nu fac grătar.

După ce stătu o clipă pe gânduri, împăratul acceptă cererea croitorului. Era flatat de ideea fascistă, hormonal-masculină, că împărăţia sa, cu tot cu locuitorii ei, exista numai pentru a-l face pe el să arate bine. Era ca şi când ar fi câştigat o soţie-model, dar sentimentul trebuia multiplicat de 100.000 de ori.

Fireşte, un asemenea material rarefiat nu exista. Experienţa anilor petrecuţi în afara graniţelor societăţii normale îl obligase pe croitor să-şi elaboreze un cod moral propriu, determinându-l să-l ducă cu preşul şi să-l pună într-o postură jenantă pe împărat, în numele muncitorilor liber-profesionişti de pretutindeni. Şi astfel, în timp ce trudea cu conştiinciozitate, reuşi să-l convingă pe împărat că taie şi coase bucăţile de material care, din cel mai strict punct de vedere obiectiv al realităţii, nu existau.

Când croitorul îl anunţă că a terminat, împăratul se uită în oglindă la noile sale articole vestimentare. Şi, pe când stătea acolo, la fel de gol precum fusese în ziua în care venise pe lume, oricine putea lesne vedea că perioada de exploatare a clasei ţărăneşti îşi pusese amprenta asupra corpului său, transformându-l într-o masă dizgraţioasă de carne albă şi flască. Fireşte, şi împăratul văzu acelaşi lucru, dar pretinse că vede nişte straie minunate şi politic corecte. Şi, fiindcă voia să se laude cu aceste noi şi splendide haine nemaivăzute, el porunci să se organizeze o paradă în ziua următoare.

A doua zi de dimineaţă, toţi supuşii lui se aliniară de-a lungul străzilor pentru a asista la marea paradă. Peste tot circulau zvonuri despre noile haine ale împăratului pe care le puteau vedea numai persoanele avizate, cu un stil de viaţă sănătos, şi, prin urmare, toţi şi fiecare era hotărât să fie şi mai pe linie decât vecinul lui.

Parada începu în aclamaţii şi ovaţii. Pe măsură ce împăratul îşi purta pe străzi carcasa lui patriarhală, buhăită şi palidă, toată lumea scotea exclamaţii de ah! şi oh! ca la vederea noilor sale haine minunate. Toată lumea, cu excepţia unui băieţel care strigă în gura mare:
- Împăratul e gol!

Parada se opri. Împăratul se opri. Peste mulţime se lăsă o tăcere grea, până când un ţăran ager la minte spuse cu glas tare:
- Nu, nu-i adevărat. Împăratul a adoptat, pur şi simplu, un stil de viaţă în care hainele sunt opţionale!

Din toate piepturile se înălţară ovaţii puternice, oamenii îşi aruncară cât colo hainele de pe ei şi începură cu toţii să danseze în soare, aşa cum fuseseră făcuţi de la Natură. Iar din ziua aceea, ţara deveni optativ-îmbrăcată, iar croitorul nostru, privat de mijloacele fireşti de subzistenţă, îşi strânse acul şi aţa şi, de atunci, nimeni nu mai auzi vreodată de el.

sursa: James Finn Garner

Profesorul le-a spus, “OK, vom face in grupa aceasta un experiment asupra socialismului. Notele tuturor vor fi mediate si fiecare va primi aceeasi nota, astfel incat niciunul nu va pica si niciunul nu va primi nota A.

Dupa primul test, notele au fost mediate si toti au primit un B. Studentii care au studiat intens au fost suparati, iar cei care au studiat mai putin au fost bucurosi.

Cum cel de-al doilea test se apropia, studentii care studiasera putin au invatat si mai putin, iar cei care studiasera mai intens si-au spus ca si ei vor o “pomana”, asa incat si ei au studiat mai putin.

Media celui de-al doilea test a fost D!
Nimeni nu mai era fericit.

Cand a fost dat al treilea test, media notelor a fost F (picat)
Notele nu au fost crescatoare deoarece au aparut certurile, acuzatiile, ura si nimeni nu a vrut sa invete pentru beneficiul altuia.

Spre marea surpriza a tuturor studentilor, toti au picat. Profesorul le-a spus ca socialismul ar fi picat in final deoarece, atunci cand recompensa este mare, efortul pentru a avea succes este, de asemenea, mare. Dar cand statul nu mai acorda acea recompensa, nimeni nu va incerca sau va vrea sa
aiba succes.

Nu putea fi o explicatie mai simpla.

Iata un scurt paragraf care sintetizeaza totul:

“Nu se poate legifera ca saracul sa fie liber iar bogatul in afara libertatii. Ceea ce primeste o persoana, fara a fi muncit pentru aceasta, trebuie produs de cineva, care, la randul ei, nu primeste pentru ceea ce a muncit. Statul nu poate da cuiva ceva, fara sa fi luat mai inainte de la altcineva.

Cand jumatate din populatie vede ca poate sa nu munceasca, pentru ca cealalta jumatate va avea grija de ea, si cand jumatatea care a muncit realizeaza ca nu are sens sa mai munceasca, pentru ca altii sunt beneficiarii muncii lor, atunci, acesta este sfarsitul oricarei natiuni.

Nu poti multiplica bogatia divizand-o.